“A avut o nadă de pescuit secretă“, sau “a dat cu ce trebuia“, e adeseori concepția chiar și între participanții la concursuri atunci când unul din concurenți sau un vecin de pe baltă prinde bine iar ceilalți pescari șomează.
Dar realitatea este ca pescarul e cel care v-a da valoarea unei nade pentru pescuit, si nu invers.
Adesea rezultatul partidei tine cont de de o simplă combinație între două elemente cheie: localizarea peștilor și strategia de nădire.
Dacă stăpâniți aceste două lucruri, succesul nu are cum să vă ocolească.
Nada de pescuit sau localizare ?
Nadele disponibile astăzi sunt alcătuite din diferite amestecuri de făinuri și spărturi cerealiere, pesmeți , aditivi și stimulatori de gust, condimente, semințe și chiar pământuri și argile.
Unele din aceste nade sunt dedicate anumitor specii de pești, altele sunt generale, dar rolul lor principal este aproape întotdeauna același: să atragă și să mențină peștele în zona de pescuit.
Practic atunci când introduceți nada de pescuit în vadul ales, urmăriți să creați o zonă capcană, în care să prindeți peștii.
Acesta este de altfel motivul pentru care pe râu se folosesc lungimi mari ale strunei, pentru ca momeala și cârligul să se situeze în aceeași zonă în care este dusă nada.
Ceea ce comercianții nu specifică nicăieri și foarte mulți pescari nu învață decât pe pielea lor, este faptul că sa introduci piutina nada de pescuit în apă nu este singura condiție necesară pentru a atrage automat peștele.
De asemenea, trebuie clar înțeles ca nada de pescuit acționează pe o zonă restrânsă. Nu vă așteptați să atrageți peștele din celălalt capat al bălți și nici măcar peștele care sare în apropiere de malul opus.
Din experiența mea nada are un efect local pe distanțe de câțiva metri pătrați.
Cea mai bună metodă de a avea pește în vadul pescuit rămâne totuși localizarea inițială a peștilor, sau a structurilor în jurul căruia peștii se găsesc în mod nativ. (Ceea ce nu e chiar atât de greu pe cât poate părea la prima vedere.)
Peștii sunt creaturi cu un comportament repetitiv, tipicar dacă vreți, ei preferând să patruleze aceleași zone, să se hrănească în aceleași locuri și în general de acest lucru trebuie ținut cont atunci când alegem un loc de pescuit.
Orice tip de structuri – cum ar fi malul opus sau pragurile de sub apă, vegetația submearsă, plaurii, crengile sau copacii scufundați, bolovanii, picioarele de poduri sau chiar și cele de pontoane – constituie locuri în jurul cărora marea majoritate a speciilor de pești gravitează în mod nativ.
Chiar dacă nu vedeți nici o structură de suprafață , rețineți că pe majoritatea bălților de la noi se regăsesc praguri sub apă începând de pe la 2-3 metri de mal și continuând până la 25-30 de metri. De asemenea, un număr însemnat de bălți se află pe cursul unui fost râu sau pârâu și implicit localizarea albiei scufundate vă poate aduce într-un loc care ține pește.
Exploatarea corectă a cunoștințelor legate de comportamentul peștilor țintă vă aduce mai aproape de scopul urmărit, fie acesta un juvelnic cât mai plin, capturarea unei specii noi pentru palmares sau realizarea unei capturi capitale.
Un cunoscut pescar de crap din Anglia spunea că ar prefera ca la o partidă de 6 ore să petreacă 5 ore căutând locul unde e peștele decât să pescuiască la întâmplare.
Lucrul acesta este valabil și la feeder, păstrând bineînțeles proporțiile. Să revenim însă și la nada de pescuit.
Cum folosim nada de pescuit, la feeder?
Indiferent că este vorba de un amestec pus la punct de un pescar sau o nada de pescuit achiziționata din comerț, pregătirea finală a acestuia pentru pescuit, are ca scop să îl facă să lucreze acolo unde se află și cârligul cu momeală și, sperăm noi, și peștii.
Vorbim așadar de acțiunea și mecanica nadelor, și înțelegem prin aceasta felul și timpul în care se desface nada din coșuleț odată ajunsă pe substrat.
Atunci când amestecăm groundbait-ul, acesta ar trebui să conțină doar suficientă apă astfel încât să se lege atunci când e strâns într-un coșuleț momitor , dar apoi să se dezintegreze rapid (pentru a forma un covor de hrană pe substrat), după ce a fost introdus în zona de pescuit. (Despre pașii ce trebuie urmați pentru a obține o nadă corect pregătită pentru pescuit citiți mai multe aici.)
Am întâlnit adeseori expresia “puțin și des” atunci când vine vorba despre cantitatea de nadă de pescuit ce se recomandă a fi introdusă de-a lungul partidei de pescuit. Trebuie să recunosc că aceasta poate să fie cea mai eficientă metodă de a suna clopoțelul de chemare la masă a peștilor.
Ceea ce trebuie să rețină pescarul începător, este faptul că el trebuie să atragă în mod constant peștii pe vad, și că simpla introducere a unui coșuleț cu nadă la câteva zeci de minute îi aduce la cârlig în cel mai fericit caz doar peștii rezidenți pe zona respectivă.
Dacă nu aveți prezentare in 3-5 minute de la lansare, recuperați, încărcați din nou și lansați din nou.În acest fel preluați în mod activ sarcina de atragere a peștilor. Nu doar nada introdusă cât și zgomotul coșulețului poate declanșa curiozitatea peștilor.
Decât să fie nevoie să așteptați ca peștele să găsească momeala, mai degrabă acționați astfel încât să îi atrageți în mod activ către ea. Marea majoritate a peștilor sunt curioși, și obișnuiți ca ceea ce cade pe apă să fie hrană : de la gâze și insecte la semințele și peletele folosite de piscicultori.
Momitorul nostru care cade în mod constant într-o anumită zonă atrage mai repede sau mai târziu atenția peștilor din imediata apropiere.
Dacă numărul peștilor atrași este unul însemnat , următorul lucru care ar trebui să se producă este începerea competiției pentru hrană. Unul din motivele pentru care pescuitul al feeder este atât de eficient este tocmai faptul că, cu cât trăsăturile se succed mai repede cu atât mai repede introducem alt coșuleț cu hrană în vad, menținând atenția peștilor care se hrănesc.
Însă nu doar “puțin și des” este o variantă câștigătoare în pescuitul la feeder.
Există și situații când pentru a atrage și reține pe vad un banc considerabil de pești, pescarul trebuie să întindă o masă copioasă, așa numitul “pat de nadă” încă de la debutul partidei.
Aceasta se impune pe carpodrooame, lacurile cu bancuri mari de plătici, și în general orice apă cu o populație piscicola considerabilă.
Tocmai de aceea, cei mai mulți dintre noi, ne începem partida introducând rapid mai multe coșulețe de nadă pe vad, fără să atașam cârlig și momeală.
Numim această etapă nădire inițială.
Se folosesc adeseori coșulețe de mărimi considerabile, sau este folosită chiar și praștia de nădire.
Rețineți însă că în apă traiectoria coșulețului nu este dreaptă către substrat ci el coboară întotdeauna intr-un unghi , inapoi catre mal. Cu cât apa e mai adâncă cu atât coșulețul se va apropia mai mult de pescar.
Atunci când nădiți cu praștia sau cu măna, bulgării de nada trebuie lansați mai aproape de dumneavoastră si nu în același loc în care cade coșulețul.
Ceea ce se impune și aici este nădirea și lansarea cu precizie, pe același vad, aspect esențial pentru a avea succes în partidele dumneavoastră.
Poate cel mai dificil aspect pentru un începător este luarea deciziei referitoare la ce ar trebui să facă în situațiile în care după un număr decent de capturi și trăsături, acestea încetează brusc.
Există mai multe scenarii posibile: din cauza unuia din peștii prinși ceilalți pești s-au speriat și au părăsit vadul, sau pescarul a “golit vadul” (de peștii rezidenți), sau în zonă și-au făcut apariția pești mai mari care i-au speriat pe cei mici, sau chiar un răpitor atras de “gălăgie” patrulează acum zona nădită. La toate aceste situații există indicii, însă nu le voi detalia acum, ci pur și simplu ca și soluție, vă recomand ca în sezonul cald (mai-septembrie) să aveți o abordare pozitivă iar in sezonul rece una negativă. Abordarea pozitivă presupune introducerea în continuare a unei cantități de nadă la câteva minute, plus eventualele “ofrande” de momeli pe lângă nadă. Abordarea negativă presupune folosirea de coșulețe mici, și introducerea parcimonioasă a momelilor în vad, cu perioade mari de așteptare între trăsături.
Fir intins!
Claudiu
