Cum alegem un loc de pescuit dintre altele, care sunt factorii de care trebuie sa ținem cont, care sunt semnele si semnalele pe care trebuie sa le căutam?
Pe scurt: Unde pescuim?
Pescarul avizat, al zilelor noastre, fie el si incepator, trebuie sa ia in calcul răspunsurile la toate aceste întrebări pentru a își acorda din start cele mai bune șanse de succes in partidele de pescuit pe care le desfășoară. Dar pentru cei aflați la început de drum, acest subiect este unul care e mai puțin clar, si recunosc ca și eu, am omis adeseori sa le explic prietenilor pe care i-am scos la primele lor partide de pescuit de ce am ales un loc sau altul. Așadar înainte de a aborda in profunzime subiectul sondării vadului, consider ca este necesar sa subliniez câteva aspecte ce ar trebui sa preceadă sondarea, si mă refer aici in mod deosebit la alegerea locului de pescuit si la educarea a ceea ce unii pescari si autori de literatura halieutica numesc “simțul apei”.
Necesitatea dezbaterii acestui subiect vine și din simpla observație personală că marea majoritate a pescarilor încă aleg locul de pescuit ținând cont doar de confortul propriu, și nu si de confortul peștilor, in sensul in care ar avea logica faptul ca vadul ales de pescar sa para unul care sa conțină specia sau speciile de pești căutați. Daca sondarea ne ajuta sa “vedem’ ce e sub apa, simțul apei îl folosim pentru alegerea educata a unui loc de pescuit pornind de multe ori de la informațiile adunate înainte de partida si până la semnele vizibile cu ochiul liber odată ajunși lângă apa.
Alegerea locului de pescuit pe rauri
Alegerea corectă a unui loc de pescuit, realizată înainte sa montam echipamentul si sa sondam, este un aspect deosebit de important pe râuri si pe apele naturale, neamenajate, si mai puțin relevant pe apele amenajate comerciale. Spun asta, deoarece pe amenajari cu densitate mare de peste, lipsite de vegetație, sau de structuri evidente (altele decât pontoanele neocupate, sau eventualele borduri de stuf, malul opus si pragul sau capetele bălții), lipsesc uneori semnele evidente si acolo sondarea poate deveni singura modalitate de a găsi un loc „fierbinte”.
Pentru a avea succes in partidele efectuate pe râuri și pe ape naturale, sălbatice, pescarul trebuie sa își dezvolte “simțul apei” in sensul acumulării in baza de date personala a unor informatii legate de cel putin doua aspecte: locuri frecventate sau frecventabile de pesti in mod natural (structuri etc) si particularitati de comportament al speciei urmarite.
Cand vorbesc de loc frecventat sau frecventabil de catre pesti, ma refer evident recunoasterea unei zone care sa tina in mod natural peștii precum locurile cu structuri evidente: gropane, praguri, copaci cazuti in apa, confluențe șamd. Dar acestea devin cu atat mai relevante daca sunt luate în considerare alaturi de informațiile relevante legate de specia țintă, comportamentul acesteia in funcție de anotimpul si chiar perioada zilei în care alegem sa pescuitm, precum și influenta altor aspecte ale mediului (cota in creștere/scădere, turbiditate, temperatură, oxigen etc ). Așa cum am menționat anterior, și cum ar trebui sa bănuiți deja, nu întotdeauna un loc care arată bine și confortabil pentru pescar este un loc în care peștele să se afle în mod nativ. De cele mai multe ori e chiar invers.
La ce mă refer atunci când spun ca înainte de a începe căutarea unui loc de pescuit pe rău, ar trebui să luați în considerare specia de pește pe care doriți să o prindeți? Ei bine,mai concret, mreana este mai ușor de găsit în ape cu fundul pietros, în curent moderat/tare, și ca o particularitate, poate fi prinsa destul de bine chiar si pe ape tulburi. Același tip de mediu este apreciat de exemplu și de alți pești, cum ar fi scobarul și morunașul, iar pe acestia din urma îi găsim atat pe Dunăre cat si pe raurile mari (Prut, Crisuri,Mures, Siret). Despre scobar trebuie să știm ca migreaza catre amonte primavara, cautand locuri cu apa mica în care să depuna, iar peste iarna cauta zone cu apa de adancime medie , si curent moale/constant, in care se strange in carduri mari. Pe râurile noastre , cleanul prefera habitatele cu multa vegetație atât in submearsă cat si la deasupra sau căzuta pe suprafața apei, si spre deosebire de mreana, si babușca este de “neprins” pe ape tulburi. In Dunăre si pe râurile mari plăticile sunt omniprezente pe lângă maluri, mereu în mișcare, în căutarea hranei și se deplasează de regulă in cârduri de-a lungul pragurilor, la fel si hibrizii ei cu diverse alte ciprinide. Carasul, sta in canale mai lente, si pe râu e mai degrabă de găsit pe zone cu substrat tare , dar curent mai slab, canale, in golfuri, in gropane. In Delta scăderea cotei dunarii in perioadele secetoase si la inceputul toamnei, scoate carașii din lacurile mari in canalele si brațele principale. Pe râurile lente/moderate si in canalurile de irigatie sau de legatura, găsim si babușca mai ales daca substratul este nisipos /argilos iar apa relativ adânca si vegetația abundenta. Cu toate acestea trebuie sa menționez ca și babușca este o excepție, ea nu pare influențata de turbiditatea apei, personal având parte de partide memorabile pe ape tulburi, când nu mai aveam speranța sa prind altceva, iar zona respectiva nu ținea mreană. Pe Dunăre o găsim adeseori pe întinsuri, unde curentul e moale, in zone in care întâlnim uneori si roșioara. Și pentru fiecare situație dată desigur exista și excepții.
Dincolo de aceste exemple (da, am evitat in mod special crapul), trebuie înțeles ca peștii tind să schimbe locația lor preferată, în funcție de nivelul apei si temperatura deci implicit in funcție de anotimp. Așa cum ați dedus, cel mai adesea primăvara se afla în ape mai mici unde găsesc mai usor hrana, isi accelereaza metabolismul și unde depun ponta, vara se pot afla fie în ape mai adânci – dacă sunt oxigenate – sau in ape repezi, iarna stau in curent lin, mai ales în zonele “umbrite”, liniștite (sub crengile unui copac sau la adăpostul unui pâlc de stuf, al pilonilor unui pod vechi, de exemplu. Presupunanad că am gasit o zonă mai largă în care peștele ar trebui sa se afle, haideți sa trecem la pasul urmator alegerea unui loc de pescuit.
Primul indicator pe riu, de care pescarul trebuie sa tina cont, indiferent de sezon este chiar suprafata apei. Aceasta tradeaza pentru ochiul format structurile de sub suprafata, si daca observam vartejurile formate, putem sa localizam vizual si un eventual prag mai conturat, inainte sa sondam efectiv. Un vartej permanent sau semipermanent intr-o zona cu curent indica de obicei o structura de sub suprafata. Dar daca apa fierbe si vartejul e prea conturat, nu va pierdeti vremea, deoarece cu exceptia somnului ceilalti pesti nu se simt confortabil cu schimbarea continua a curentilor. Exista si o exceptie, atunci cand obstacolul care cauzeaza vartejul se afla pe o zona relativ lina a cursului de apa, si automat dupa el s-a format o depresiune care colecteaza in mod natural hrana, si pe care pestii o viziteaza in mod frecvent in acest scop. O zona excelenta de pescuit o constituie mai tot timpul jonctiunile raului cu afluentii sai. De fapt, trebuie înțles din capul locului că orice zona in care curentul principal este deviat intr-un fel sau altul, este o zona cu potential ridicat. Asta deoarece atunci cand apele cresc, pestii se refugiaza uneori in curentul mai lin al afluentului iar cand apele stagneaza sau scad, peștii stau in curentul principal. Mai mult, în mod normal jonctiunea raului cu afluentii sai este una din zonele cele mai “productive” și in sensul ca tine foarte multe specii de pesti, si asta se intampla in diverse conditii de luminozitate, temperatura, turbiditate, cota, etc.
O alta zonă care ține peștele este de regula malul în care bate curentul care adeseori se rupe și lasa pradă apei copaci imenși, care în timp devin adapost și sursa de hrana pentru foarte multe specii. Pe Dunare este binecunoscut pescuitul “in agățătură”, adică printre copacii cazuti in apa, si regula cea mai simpla este că daca copacul e cazut de mai multa vreme in apa atunci sansele ca pe el sa se formeze colonii de scoici, sa se depuna aluviuni si hrana si deci sa tina peste, sunt mai mari. Atentie insa la riscul de a pierde multe monturi si al dificultatea naditului si a scosului pestilor dintre crengile nevăzute. De acolo vine denumirea de „agățătură” și, desi este frustrant, sa pierzi monturi si pești, răsplata celui care risca poate fi una regala.
Un alt truc, pe langă citirea suprafei sau observrea crengilor unui copac căzut, este urmărirea zonelor de pescuit vara, cand de regula raurile scad isi tradeaza mai usor secretele din adancuri mai ales atunci cand sunt limpezi (Pe râurile care au balastiere, apele sunt limpezi aproape exclusiv in ziua de duminica). Pragurile pot deveni vizibile cu ochiul liber, la fel și agățaurile submerse, iar vegetatia acvatica este in acest anotimp crescuta la maxim, si merita sa va notati unde si cat de deasa se regaseste, pentru partidele din celelalte sezoane cand raul e crescut si mai putin limpede. Tot in sezonul cald , peștii se trădează uneori prin sărituri, sclipiri vizibile sub luciul apei (mai ușor de observat cu ajutorul ochelarilor polarizanți), sau, dacă se hrănesc intens, în carduri, apa poate fi chiar tulburată într-o anume zonă iar la suprafață ei pot apare foarte multe bule de aer.
Iarna, cautati zonele in care apa are un curent constant, si suprafata apei pare uleioasa, densa, si acolo sunt sanse mari sa localizati pestii. Daca zona in care pescuiti este saraca sau aprroape lipsita de structuri, atunci pestii vor fi localizati grupat langa oricare structura exista. Fie cautati zonele mai adânci fie agățaturile submerse, Un bolovan, sau un trunchi de copac scufundat poate reprezenta o zona colonizata de pesti pe o zona in care nu exista alte structuri aparente. Sondarea cu ajutorul plumbului devine in astfel de situații cea mai importanta acțiune de descoperirea a unui vad potențial.
Un alt indicator, dar ultimul pe lista mea personala deoarece este înșelător, și nu atât de relevant, pot fi și păsările care vânează și se hrănesc cu pește (cormoranii, cardurile de pelicani etc) .
Observația, atentia la ceea ce se întămplă pe apă, și interpretare corectă a celor menționate anterior, toate pot constituii factori esențiali care sa ne ajute în alegerea unui loc de pescuit.
Simțul apei se câștigă în timp, prin experiență însă pentru începători, recomandăm să țină cont de cele menționate si înainte să se instaleze, să înțeleagă unde ar trebui să se afle peștii, sa meargă în acele zone, să caute structurile vizibile și semnele prezenței peștilor, iar după aceea pot trece la sondare, alegerea unui vad sau două , clipsarea si pescuitul efectiv.
Echipamentul, nada si momeala ajuta pescarul începător sa prindă si sa scoată cu ușurința pestele din apa, chiar daca face greșeli de drill, sau de înțepare a peștelui, însă localizarea este de departe cel mai important factor in ecuația unei partide reușite, si cel pe care personal vi-l recomandam sa încercați sa îl stăpâniți cat mai repede.
