Lansarea momitorului cu ajutorul lansetei se face prin tehnica de lansare pe deasupra capului. Dacă nu ați mai ținut până acum o lansetă în mână, atunci pașii 1 și 2 vă vor ajuta, restul pașilor fiind valabili pentru toți cei care vor să își corecteze sau perfecționeze propriul exercițiu.
1. Cu mâna dreaptă (dacă sunteți dreptaci) se prinde lanseta din zona mulinetei astfel încât să aveți baza acesteia între degetul mijlociu și degetul inelar.
2. Se da picup-ul mulinetei peste cap (fără a lăsa firul să se desfășoare) iar firul este prins intre degetul inelar si lansetă. (vezi foto)
3. Prindeți cu mâna stângă la baza lansetei, și ridicați ambele mâini deasupra capului astfel încât mâna dreaptă (întinsă, nu îndoită de la cot), să ajungă paralel cu urechea. Amândouă prinderile trebuie să fie ferme.
4. Linia pe care lanseta o descrie în spatele dumneavoastră e similara cu cea pe care limba unui ceas o arată când indică ora 10. Asigurați-vă că firul nu s-a răsucit în jurul vârfului trăgând ușor de el cu ajutorul degetului arătător. Firul nu ar trebui să opună rezistență și să alunece liber prin inele.
5. Alegeți-vă un reper către care să lansați și faceți o scurtă pauză pentru a opri eventualele mișcări momitorului. Lanseta trebuie să fie într-un plan vertical direct deasupra capului. Reperul trebuie să se afle imediat sub cotorul lansetei.
6. Fără să vă mișcați exagerat umerii și fără să îndoiți mâna dreaptă (ca și cum ați tăia cu o sabie), trageți cu viteză mâna stângă spre piept și lansați momitorul, eliberând firul atunci când lanseta ajunge în fața dumneavoastră la un unghi de aproximativ 45 de grade față de apă.
7. Urmăriți cu vârful lansetei momitorul care zboară prin aer, pentru a permite firului să se desfășoare cât mai liber și pentru a maximiza distanța la care lansați.
8. Când coșulețul ajunge spre finalul traiectului său, se frânează ușor tamburul cu degetele. În cazul când se folosește line clip-ul mulinetei, se aduce lanseta într-o poziție verticală și se ține relativ moale pentru a amortiza și frâna zborul coșulețului. Această acțiune ajută la întinderea corectă a liniei.
9. Se introduce vârful lansetei in apa se mulinează 1-2 ture de manivelă și cu o mișcarea foarte rapida de jos în sus se scufundă baniera. Se așează lanseta pe suport și se ajustează tensiunea vârfului astfel încât să indice orice trăsătură.
Cu timpul va recomandam sa exersați deprinderea de a combina toate aceste acțiuni intr-o singura mișcare continua. Ca în colajul foto de mai jos.