Antrenament pentru concurs de pescuit la crap cu feeder pe Doripesco

Sharing is caring!

Cum sezonul concursurilor de pescuit este în plin avânt, am profitat şi eu de această ocazie, având un eveniment de o singură zi, pentru a încerca să vă prezint într-un material video cum ar trebui să se facă un antrenament pentru concurs.

Trebuie spus că aceste antrenamente făcute în zilele premergătoare concursurilor sunt absolut necesare pentru a avea o şansă în obţinerea unei clasări bune , este evident că ele presupun timp suplimentar acordat acestora şi nu în ultimul rând, disponibilitatea de a aloca resurse financiare pentru acest aspect.

După cum puteţi observa din clasamentele diferitelor concursuri de pescuit la feeder, există pescari cu rezultate bune şi foarte bune în mod constant, iar aceste rezultate se datorează muncii depuse, timpului şi banilor alocaţi acestor evenimente, pe scurt, zilelor de antrenament. Nu se poate obţine nimic fără muncă şi dedicare.

În această emisiune am vrut să împărtăşesc cu voi o zi de antrenament în care să explic ce trebuie testat, cum trebuie testat, motivele pentru care o fac şi cum putem trage concluzii ce ne vor ajuta pentru zilele competiţiei.

Am testat diferite monturi feeder, de la montura cu momitor clasic până la montura cu method feeder, în mod evident, fiind vorba despre pescuit la crap cu feeder, acestor monturi de pescuit le-au fost ataşate exclusiv monturi cu fir de păr şi bandă pentru pelete.

Nada utilizata a jucat şi ea un rol extrem de important întrucât avea sa fie un pescuit la distanţă mare , distanţă care nu permite o nădire masivă şi care trebuie bazată pe faptul ca nada va fi acceptată de crap, va fi considerată o bună sursă de hrană şi îl va atrage la momitor. Odată ajuns acolo, evident că va trebui o momeală la fel de eficientă pentru a produce trăsătura, pentru mine aceasta a constat in Mini Pop-urile Utopia Baits, cele mai eficiente fiind Utopia Baits Mini Pop-Up Tutti Frutty, Ciocolată Albă şi Krill.

Avem aşadar nada , momeala , montura de pescuit, dar acestea trebuiesc completate şi cu un echipament ce trebuie să performeze în conformitate cu condiţiile de pescuit, adică un pescuit la feeder la distanţă mare , de până la 120-130m.

Acest ansamblu de lanseta şi mulinetă feeder a constat din lanseta feeder Benzar Method Feeder 3,6m şi o putere de 150gr, o lanseta excepţională pentru lansări lungi , având o putere mare, inele mari long cast şi ce aveam să descopă cu maximă satisfacţie, o lansetă excepţional de bună în drill cu peşte mare.

Mulineta folosită pentru completarea ansamblului a fost o Daiwa Emcast 25A, o mulinetă cu tambur generos şi putere de recuperare mare, frână impecabilă şi tambur de rezervă metalic. Tamburii au fost încărcaţi cu fir Toray Bush Runner (BR ) de 0,215mm, un fir exceptional pentru lansări la distanţă pentru că are o suprafată lucioasă, spirele se desfaşoară cu maximă lejeritate de pe tambur, iar ca şi variantă de rezervă, pentru situaţii cu adevărat extreme, tamburul de rezervă a fost pregătit cu un fir Cralusso Carp & Feeder de 0,18mm .

Cârligul folosit pentru prima oară de mine în aceste situaţii extreme a fost Cralusso 2440 Nr.10 , care este o idee mai mare decât alte modele de cârlige la acelaşi număr, dar care este subţire, uşor, teflonat, înţeapă foarte bine şi ce aveam să descopăr, a fost extraordinar de rezistent chiar şi în drill cu peşte mare.

După această zi de antrenament, după ce am reuşit să trag o concluzie, am intrat în concurs 3 persoane ce am mers pe aceeaş strategie, nade şi momeli . Rezultatul a fost unul exceptional, Mihai Ruse a ocupat locul 1 la general, Constantinescu Cătălin  a luat locul 3 la general şi captura competiţiei, o superbă salontă de 13,630 kg si Ciprian Floroiu ce a ocupat locul 2 în sector şi locul 4 la general.

 

Sper ca după urmarirea acestui material video să aveţi câteva răspunsuri la întrebarile legate de pescuitul la feeder la distanţă mare atunci când peştele ţintă este crapul.

Aştept comentariile voastre, părerile, sugestiile, laudele şi înjuraturile. Dacă materialul scris şi  cel video v-a atins la punctul sensibil, implicaţi-vă cu Share, Like şi Comment, pentru ca informaţia să ajungă şi la alţi pescari. Poate sunt în aceeaş situaţie ca şi voi , avizi de cunoaştere sau poate doar în pană de idei.

Dependent de Feeder Catalin Constantinescu, Over and Out ( sau mai bine spus, ON ! ) !

 

4 thoughts on “Antrenament pentru concurs de pescuit la crap cu feeder pe Doripesco

  1. Felicitări Cătălin, de anul acesta m-am apucat și eu de feeder, până acum am învățat multe de pe canalul tău de YouTube și abia aștept să le pun în practică.

    1. Multumesc pentru urari. Sezonul este abia la inceput , ai timp berechet sa poti pune in practica informatiile acumulate peste iarna. Incearca sa pui accentul pe a invata cum sa pescuiesti corect, de ce prinzi atunci cand prinzi si ce gresesti atunci cand sunt partide slabe. Oricine are zile bune si rele , asta nu trebuie sa te sperie niciodata 😉

  2. Salut
    Spuneai ca pescuitul la distanța mare se bazeaza pe noroc?
    Cum se face ca „din nou si din nou….”ai luat tot tu podium iar un amator iese in coada clasamentului?
    Oare norocul asta vine chiar așa fara un antrenament ,fără a pune cap la cap anumite lucruri?
    Hai sa nu ne ascundem după cuvantul noroc

    1. Salut,
      Pai sa stabilim de la inceput ca ceea ce nu mesti tu ” amator ” eu numesc lipsa de experienta. Pentru ca atunci cand vine vorba de pescuit la method feeder , totusi , nu este mare inginerie sa pui niste nada sau pelete in matrita , atasezi un fir de par si pui o momeala… Experienta consta in a gasi o momeala , nada si accesoriile potrivite pentru a obtine maxim randament pe apa respectiva, de a alege distanta sau locul potrivit tot pentru ati maximiza sansele.

      Este perfect adevarat ca sunt multe concursuri de tipul acesta unde ai sa vezi in primii 10 clasati mai mereu aceleasi nume si ai putea spune ca nu are deaface cu norocul si ca nu se poate sa fie o coincidenta, ceea ce in parte este adevarat.

      Dar, pescarii care ies constant bine in clasament , fac foarte bine exact faza care nu tine de noroc , adica gasesc momeala , nada, accesoriile , locul si distanta care sa le maximizeze sansa de a prinde peste, dar faza de noroc nu o poti scoate din calcul la un asa pescuit sub nicio forma.

      Lasam la o parte faptul ca pe orice balta vor exista locuri bune si locuri mai putin bune si ne focusam putin pe talia pestilor, care in definitiv iti vor da si clasarea mai buna sau mai slaba….. Gandeste ca tu ai o momeala la carlig pe care o poate lua o platica de 200 gr, un caras de 300 gr , un ciortan de 2 kg sau un crap de peste 13 kg… daca tu imi poti spune cum poti controla talia pestelui la speta asta , eu iti raman profund indatorat…

      Nu poti face o nadire extinsa cu particule mari la distanta aia foarte mare pe care spui ca stai sa astepti peste mare sa vina sau sa iti faci o densitate … tu duci ” pe vad” la distanta mare undeva la 700gr nada … ei bine 700gr nada iti mananca un crap de 5 kg in 2 minute si pentru restul ce ramane ? Ce il face sa ramana acolo ? Daca nu poti nadi pentru a mentine pestele in zona de pescuit, nu ramane oare doar asteptarea ca pestele sa treaca prin zona pe care pescuiesti? Si mai apoi , sa mai si gaseasca momitorul si momeala ta la carlig ? Si apoi sa decida el ca vrea sa si pape ? Cam multe variabile pentru un pescuit de pura stiinta din punctul meu de vedere …

      Eu raman la parerea ca pescuitul la distante extreme este un pescuit la noroc pur intre pescari cu aceeasi experienta si care pot accesa in mod egal distantele respective de pescuit si mai pica si toti pe locuri bune… Pentru ca degeaba esti un pescar de exceptie daca vei trage un loc care nu tine peste… niciodata , niciun pescar cu experienta, nu poate scoate peste de unde nu este.. nu vine cu el de acasa…

      Si ca sa inchei , eu insumi am avut noroc la concursul acela … gandeste ca nu am prins in viata mea peste peste 10kg. , nici nu am cautat ” trofee” dar nici nu s-a legat de mine accidental asa peste mare … ei bine s-a nimerit exact in concurs un peste de 13,6 kg cu, care am luat captura si care m-a ajutat sa imi castig si sectorul… pai as fi fariseu sa spun ca asta nu a fost noroc si ca a fost o mega stiinta si l-am cautat eu in balta pe nenea peste asta….

      Asta este parerea mea si nu imi sta in caracter sa mint cu seninatate ca se intampla altfel lucrurile…. am spus destul de clar si cinstit in emisiune ca sunt lucruri pe care le poti face si care tin de experienta fiecaruia si de observatiile din antrenament pentru a elimina din necunoscute si de ati face sansa… dar talia pestilor, locul pe care il tragi la sorti si pescarii ce pica langa tine la concurs ( ca e greu sa scoti rezultat intre doi pescari care pescuiesc la aceeasi distanta cu tine si au aceeasi baza de cunostinte. E greu pentru tine si e greu pentru ei … pestii se vor imparti si e posibil ca toti 3 sa iasa ciufuliti din sector ) nu le poti controla….si ce nu poti controla, va ramane mereu la mana sortii… adica .. Noroc ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.